"SPERANȚA OAMENILOR DIN TOATE TIMPURILE A FOST CREDINȚA ÎN DUMNEZEU"

Interviu cu Andrei Eşanu, doctor habilitat în istorie, profesor cercetător, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

     Născut în satul Sculeni, Ungheni, de mic copil a fost pasionat de istorie, de aceea, atunci când a venit momentul să-și  aleagă calea în viață, a mers la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău. Apoi a urmat Institutul de Istorie al AȘM. Actualmente este membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

     Pasionat de istoria culturii și civilizației medievale și moderne din Sud-Estul și Estul Europei, omul de știință a efectuat cercetări în domenii precum istoria politică și relațiile internaționale, istoria militară a Țării Moldovei (sec. XIV–XIX); a analizat probleme de istorie și civilizație urbană medievală și modernă; probleme de istorie și cultură ecleziastică și spiritualitate; a scris studii despre mari personalități și centre de cultură ale Moldovei. A publicat peste 260 de lucrări, dintre care pot menționa: Dimitrie Cantemir. „Descrierea Moldovei”. Manuscrise și ediții (1987); Istoria învățământului și a gândirii pedagogice în Moldova (vol. I, 1991); Din vremuri copleșite de greutăți. Schițe din istoria culturii medievale din Moldova (1991); Cultură și civilizație medievală românească (Din Evul Mediu timpuriu până în secolul al XVII-lea) (1996); Vlaicu Pârcălab – unchiul lui Ștefan cel Mare (2001);  Epoca lui Ștefan cel Mare. Oameni, destine și fapte (2004); Mănăstirea Voroneț. Istorie, cultură, spiritualitate (2010);  Neamul Cantemireștilor. Bibliografie (2010); Moștenirea culturală a Cantemireștilor (2010) etc.

     Deşi nu vede de mai bine de 16 ani, omul de ştiinţă, Andrei Eşanu, continuă să scrie, să citească să călătorească în afara ţării şi să facă cercetări în domeniul isoriei. În anul 1994, la doar 44 de ani, în urma unei boli grave, şi-a pierdut definitiv vederea. De atunci, lumina ochilor îi este soţia sa, Valentina Eșanu, care îi este mereu alături. Mai mult de atât, aproape toate lucrările științifice editate după marea tragedie, au fost elaborate cu ajutorul soției.

Îl ajută, deasemenea, şi cei trei copii ai săi, dar şi colegii de breaslă şi doctoranzii pe care îi are. Se simte, totuşi, împlinit şi se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi să- i fie sănătoasă familia pentru că, spune el, e cel mai important lucru pe care îl avem pe lumea asta. La început  de an am ţinut neapărat să-i facem o vizită şi să-i urăm de sănătate şi spor în toate.

- D-le Eşanu cum vă simţiţi acum, după 16 ani de la acele momente neplăcute prin care v-a fost dat să treceţi?

- Mă simt mai bine, deşi, în adâncul sufletului nu mă voi împăca niciodată cu această stare de lucruri. A fost foarte greu la început. Am avut nevoie de vre-o trei ani ca să mă obişnuiesc cu această situaţie, cu acest mod de viaţă, în care tot ce mă înconjoară e de culoare neagră. În această perioadă uitasem cum e  să zâmbeşti. A trebuit să învăț totul de la început, aşa cum o face un copil în primii săi ani de viaţă : am învăţat să mă deplasez prin întuneric, să discut cu cineva, fără a-l privi în ochi, să fac aproape toate acele lucruri pe care le făceam înainte de tragedie. Greu ne-a fost și din punct de vedere material. În momentul în care m-am înbolnăvit, copii îmi erau încă minori : cel mai mic avea doar doi ani.

- Ce a fost cel mai greu să învăţaţi?

- Totul a fost dificil. Dar cel mai greu mi-a fost să mă obişnuiesc să nu mai citesc singur. Nici acum nu mă pot împăca cu acest gând. Permanent am tendina de a lua o carte în mâini şi de a o lăsa abia atunci când o termin de citit. Eu citesc de la vîrsta de cinci ani şi am ţinut cartea în mâini,  zi de zi, timp de  aproape patruzeci de ani. Era hrana mea spirituală de zi cu zi. La fel cum oamenii au nevoie de alimentaţie în fiecare zi, tot astfel am eu nevoie de a lectura ceva nou în fiecare zi. Cartea a devenit pentru mine la fel de sfântă ca o icoană.  Îi mulţumesc, totuşi, Domnului, că am alături oamenii dragi care mă ajută şi-mi asigură această necesitate. Îi mulţumesc soţiei mele, Valentina, care şi-a abandonat meseria şi îmi este alături : citim împreună, studiem, cerectăm ş.a.m.d. Graţie ei, eu continui să scriu şi să cercetez.

- Ştiu că în anul 2010 aţi primit titlul de Savant al Anului. Ce înseamnă acesta pentru dvs ?

- Înseamnă o răsplată pentru munca depusă. Sigur că mi-a adus o mare bucurie.

„Savantul Anului ˮ este cel mai înalt premiu în Republica Moldova, de aceea e firesc să te bucuri atunci când îți este încredințat. Dar să știți că pentru mine toate premiile sunt importante pentru că sunt obținute prin multă muncă. Pot să menționez aici și peremiile academiei de Științe, Premiul de Stat în Domeniul Științei și altele. Într-adevăr, anul 2010 a fost unul bogat pentru mine. Cu ajutorul lui Dumnezeu am publicat trei cărți. Este vorba de Mănăstirea Voroneț. Istorie, cultură, spiritualitate ;  Neamul Cantemireștilor. Bibliografie şi Moștenirea culturală a cantemireștilor .

Dar, trebuie să ştiţi că viața științifică este un proces continuu: nu se termină totul odată ce ai publicat cartea. După publicarea materialelor aștept opinia cititorului, care e foarte importantă pentru mine.

- Ce v-ați propus pentru anul 2011?

- Am început să lucrez la mai multe studii. În primul rând, voi munci, alături de istoricii de la Academia de Științe la un proiect inedit, un studiu pe care îl vom denumi, „Republica Moldova. Istorie şi actualitate”.  Vom întocmi un tratat de istorie a Moldovei în context general românesc şi european. Eu mă voi ocupa de aspectul cultural, de istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri până astăzi. Va fi o lucrare scrisă în stil științific- polemic, care, de altfel, este stilul meu preferat. Vom veni  cu o abordare nouă faţă de ceea ce s-a scris până în prezent, pentru că trebuie să ştiţi că, spre exemplu eu, renunţ să scriu în cazul în care nu am ce spune sau nu găsesc alte dovezi, decât cele existente, referitoare la tema cercetată. Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să reuşim să publicăm lucrarea până în primăvara anului 2012

- De unde vine dragostea față de Dumnezeu şi cum a apărut  ideea de a descrie istoria mai multor mănăstiri?

- Dragostea faţă de Dumnezeu şi de tot ce este sfânt, vine, indiscutabil, de la părinții mei - Maria și Ilie Eșanu - care erau foarte credincioși. Când eram mici, tata ne citea foarte des din Epistolă. Păstrez în memorie și astăzi imaginea ei: o carte veche, cu filele rupte, dovadă a vechimii sale, dar pe care părinții o păstrau cu sfințenie. La fel, calendarul bisericesc l-am văzut pentru prima dată, tot în mâinile tatălui. Mi-a rămas pecetluită pentru totdeauna în memorie și imaginea mamei care avea grijă ca flacăra candelei de la icoană să fie aprinsă mereu. Iar ideea de a cerceta istoria mai multor mănăstiri a venit din pasiunea mea pentru trecutul nostru spiritual şi cultural. Întotdeauna am susţinut că speranţa oamenilor din toate timpurile a fost credinţa în Dumnezeu.

- D-le Eşanu,  vă mulţumesc pentru interviu.

Maria GUGULAN